Martie, mărţisor

1

MARTIE

Prima lună a unui străvechi calendar agrar român purta numele de Mărţişor, debutând cu ziua de 1 martie. Denumirea zonală a lunii este Marţ, Marţiu sau cum aminteam mai sus, Marţişor, păstrând rădăcina lingvistică a cuvântului de origine sau exprimând renaşterea naturii prin încolţirea seminţelor semănate în prima decadă a sa (Germinar sau Germinariu). În aceasta luna livezile şi grădinile sunt curaţate, stupii sunt scoşi din iarnă „retezându-li-se“ fagurii utilizaţi mai apoi ca leac în medicina populară. Luna aceasta cuprinde sărbători cu dată fixă şi mobilă ce alcătuiesc un străvechi scenariu de început al Anului Agrar.

Dochia
Prima zi a lunii este legată de numele Dochiei, personaj real, născută în cetatea Iliopolei din Liban pe vremea împaratului Traian. Fiind o femeie extraordinar de frumoasă şi bogată a trăit în tinereţe o viaţa aventuroasă. La bătrâneţe s-a pocăit, a fost botezată de către episcopul Theodot cu numele creştin Eudochia, retrăgându-se într-o mânăstire după ce şi-a împărţit averea celor săraci.

Ca urmare a minunilor săvârşite, biserica creştină o va sanctifica, trecând-o în rândul sfinţilor sub numele Cuvioasa Muceniţă Eudochia, rezervându-i ziua de prăznuire pe 1 martie.

Biserica creştină a suprapus ziua acestei sfinte peste cea de celebrare a noului An Agrar când zeitatea păgână adorată moare şi renaşte simbolic. Iată motivul pentru care locuitorii spaîiului carpato-danubiano-pontic i-au atribuit acesteia şi calităţile unei divinităţi agrare uzurpate ajunsă la vârsta senectuţii şi a morţii… Numele ei grecesc înseamnă Binevoitoarea.

Legendele legate de personajul Dochia, ne introduc în lumea satului românesc în care Baba Dochia simbolizează Anul Vechi care va muri odată cu lepădarea celor nouă cojoace din spinare în ziua de 9 martie (ziua echinocţiului de primăvară pe stil vechi), pentru a renaşte mai apoi. Peste numai trei luni ea va deveni zeiţa-fecioară, la solstiţiul de vară când lanurile vor da în pârg, denumirea-i fiind Sânziana / Drăgaica iar peste alte trei luni se va transforma în zeiţa-mumă la echinocţiul de toamnă, numele-i fiind Maica Precesta. În sfârşit, la solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară ea se va transforma în zeiţa-babă care va muri în cele din urmă. În opinia etnologului Ion Ghinoiu, în cele 365 de zile ale existenţei sale, această zeitate păgână primitivă determina naşterea, maturizarea şi moartea altor zeităţi neolitice grupate între echinocţii şi solstiţii. (Ghinoiu, Ion, Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 1999)

Mărţişorul
Ca obiect ritual, marţisorul era purtat deopotrivă atât de către copii, fete, femei sau în unele locuri chiar de către baieţi (în Moldova). El reprezenta funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului adunate într-un şnur bicolor care simboliza iarna şi vara, fiind făcut cadou în prima zi a lunii martie.

La sfârşitul sec. al XIX-lea, mărţişorul se oferea copiilor de către părinţi în ziua de 1 martie înainte de răsăritul soarelui. Pe şnurul bicolor era atârnată o monedă de argint sau aur care apoi se lega de mână, uneori fiind prins în piept sau atârnat de gât.

Credinţa colectivă era ca purtătorii mărţişorului vor fi apăraţi de boli şi deochi, nu vor fi pârliţi de soare vara, vor fi sănătoşi, norocoşi, bogaţi, drăgăstoşi, plăcuţi şi frumoşi în anul respectiv. Potrivit informaţiilor culese din diverse locuri ale ţării, mărţişorul se confecţiona din două fire de lână colorată (albă şi neagră sau albă şi albastră), fiind dăruit în ziua în care apărea pe cer luna nouă. Era purtat, în funcţie de zona etnografică, până la Măcinici, Florii, Paşte sau Armindeni, după care era agăţat pe ramurile înflorite ale unor pomi fructiferi.

Obiceiul Mărţişorului reprezintă o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului, după unele tradiţii firul lui fiind tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte, la naşterea timpului calendaristic, primăvara. Prezent pe întregul areal balcanic, obiceiul a fost atestat la noi în toate zonele etnofolclorice fiind bine conservat.

Din păcate astăzi semnificaţia primordială şi rituală a dispărut, Mărţişorul devenind un obiect artizanal, de multe ori înscriindu-se pe coordonatele esteticii urâtului, pierzându-şi în acelasi timp semnificaţiile rituale. Este dăruit fetelor şi femeilor, la începutul primăverii mai mult ca un cadou, la fel ca şi alte sărbători devenind un bun prilej de negoţ cu diferite mărfuri ce numai au nicio semnificaţie legată de obiceiul primordial. (…)

Lect. univ. dr. Otilia Pop Miculi
<<fragment din articolul Obiceiurile de primavara in peisajul ruralului traditional, Analele Universităţii Spiru Haret – Seria Arte (Muzică, Teatru), Anul VI, nr. 6, 2013, p. 73-91>>

Advertisements